Locuri interesante în Bucureşti
Hotelul este situat în inima Bucureştiului, în apropierea Universităţii, a cartierului comercial şi a principalelor centre de afaceri, restaurante, teatre şi obiective turistice:
Grădina Cişmigiu
La numai 10 minute de mers pe jos de la hotel, în apropierea Pieţei Universităţii, se află superba Grădină Cişmigiu, un parc idilic cu cafenele amplasate chiar pe marginea lacului.
Biserici
Biserica Stavropoleos, Biserica Armenească şi Biserica Colţea datează din secolul al 18-lea şi sunt cele mai vizitate biserici din Bucureşti, fiind situate la numai 10-15 minute de mers pe jos de la hotel.
Muzeul de muzică “George Enescu”
Pe Calea Victoriei, la aproximativ 15 minute de mers pe jos de la hotel, se află acest excepţional muzeu al muzicii, dedicat în exclusivitate compozitorului român George Enescu.
Muzeul Naţional de Artă
Acest muzeu găzduieşte o colecţie imensă de opere ale pictorilor români, începând de la Nicolae Grigorescu şi până la Camil Ressu, dar şi capodopere ale artiştilor internaţionali. Este situat pe Calea Victoriei, la cca. 15 minute de mers pe jos de la hotel.
Casa Poporului
Construcţia gigantică a lui Ceauşescu este, după Pentagon, a doua clădire din lume ca mărime. Se poate ajunge cu maşina în cca. 10 minute sau pe jos în cca. 20 de minute.
Muzeul Naţional de Istorie a României
Fostul Palat al Poştelor din Bucureşti, o frumoasă clădire în stil neo-clasic, adăposteşte o colecţie imensă de exponate aparţinând istoriei române. Accesibil cu maşina în cca. 10 minute.
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antippa“
Pe Bulevardul Kiseleff se află Muzeul „Grigore Antippa“ cu o frumoasă colecţie de exponate datând din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Accesibil cu maşina în cca. 10 minute.
Muzeul Ţăranului Român
Istoria şi cultura română sub forma unei colecţii de exponate de toate tipurile. Acest muzeu este situat tot pe Bulevardul Kiseleff. Accesibil cu maşina în 10 minute.
Parcul Herăstrău
Oaza verde a oraşului se află în partea de nord, la 4 km de centru şi vă invită la o plimbare pe aleile mărginite de straturi de flori superbe. Se poate ajunge cu maşina în cca. 15 minute.
Muzeul satului
În partea de nord a oraşului, la aproximativ 4 km de centru, situtat în Parcul Herăstrău, se află acest interesant muzeu în aer liber cu case şi tradiţii româneşti din cele mai vechi timpuri.
Circuite şi excursii
Organizăm cu plăcere tururi ale oraşului (rezervarea se face cu cel puţin 3 zile în avans) şi excursii de o zi, la Constanţa şi Marea Neagră, în Delta Dunării, pe Valea Prahovei sau la cetăţi şi castele celebre, precum Peleş, Mogoşoaia, etc.
(Toate informaţiile despre duratele deplasărilor sunt pur estimative. K+K Hotels nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele diferenţe.)
Muzică & divertisment
Magazine în Bucureşti
Restaurante & baruri în Bucureşti
What's On & alte link-uri utile










